Nu sunt SPION RUS. Teodorovici neagă ACUZAȚIILE: Nu s-a jucat nimeni cu nimic, plătesc taxe, n-am imunități

Nu sunt SPION RUS. Teodorovici neagă ACUZAȚIILE: Nu s-a jucat nimeni cu nimic, plătesc taxe, n-am imunități
Publicat: 01/04/2019, 21:42

„Continuăm în același registru, cu declarații de acest fel: ba că sunt nu-știu-ce spion, ba că nu plătesc taxe la stat, ba că… Eu alerg după astfel de declarații, ca să le dezmint. Nu este normal pentru un ministru de Finanțe. Nu s-a jucat nimeni cu nimic, nu sunt nici spion rus, plătesc și taxe la stat, n-am imunități… sincer… Doar dacă s-ar citi puțin legislația în vigoare, atunci lucrurile ar fi foarte clare. Numai că, din păcate, în România, fiind, probabil, în ajun de campanie electorală – din păcate, avem și anul acesta și anul viitor, perioadă de campanie – mi-aș dori foarte mult să nu mai fie o astfel de abordare. Cred că îmi doresc și rămân cu dorința, pentru că sigur colegii noștrii din opoziție nu înțeleg decât să facă tipul acesta de campanie. Dacă ai argumente, foarte bine. Vino cu argumente, cu probe, cu chestiuni care să fie de neconstestat”, a afirmat Eugen Teodorovici, luni, în cadrul unor declarații de presă.

Ministrul Finanțelor a apreciat că asemenea acuzații pot fi însă crezute de cei care le văd, deoarece nivelul de educație financiară din România este extrem de redus.

„Dar să faci afirmații în spațiul public…, profiți de faptul că majoritatea oamenilor din România nu au nivelul de cultură financiară și, din păcate, nici în sălile acestea, nici în Senat, nici în Camera Deputaților. Ar trebui ca educația financiară să fie primul pas cu care se începe: partea de politicieni, după aceea, administrație centrală, locală, pentru că altfel astfel de declarații nu și-ar găsi ecou”, a precizat Teodorovici.

Deputatul USR Claudiu Năsui a cerut, luni, demisia ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, susținând că a falsificat datele privind deficitul bugetar pe 2018 pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, „sabotând economia națională”.

„În ultimele luni ale anului devenea tot mai clar că statul român nu mai face față cheltuielilor. Ținta de deficit de 3% era ca și depășită în ochii multora. De aceea statul a intrat în modul de avarie și a început să amâne toate plățile pe care le mai putea amâna. Printre aceste plăți s-au aflat și rambursările de TVA, adică bani care nici măcar nu erau ai statului. Statul a ținut bani care nu erau ai lui doar ca să se încadreze în deficit. Adică, guvernul nu doar că a falsificat datele privind deficitul cu bună știință, dar a și sabotat economia prin a reține banii întreprinderilor românești”, a scris deputatul pe Facebook.

Deputatul USR a atras atenția că, recent, au apărut informații în presă privind rambursarea de către ANAF a TVA în cuantum de 2,6 miliarde lei, pe care o cataloghează ca fiind „foarte mare”. De asemenea, deputatul USR acuză Guvernul că nu a rambursat TVA la sfârșitul anului trecut pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%. Năsui a mai atras atenția că după ianuarie 2019, „au explodat” rambursările: media rambursărilor lunare de TVA în februarie și martie 2019 a ajuns la 2,2 miliarde. Mult peste media naturală de 1,4 miliarde și mult peste 0,9 miliarde cât era media în precedentele 3 luni.

Senatorul liberal Florin Cîțu l-a acuzat, săptămâna trecută, pe ministrul Finanțelor că este spion rus și că nu își achită taxele și impozitele, deoarece este scutit de plata acestora, de când a devenit, la finele anului trecut, unul dintre guvernatorii Băncii Internaționale de Investiții (BII). Senatorul PNL mai susține că, la finele anului trecut, în timpul vizitei în Cuba, ministrul Finanțelor nu a participat doar la o întâlnire vizând programe de sănătate, ci și la o întâlnire a guvernatorilor BII, care a avut loc la Varadero (Cuba).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...